ERÉS eresuri s. n. Credintza in fortze miraculoase supranaturale; conceptzie falsa (transformata adesea in deprindere); prejudecata ratacire eroare superstitzie. Mintzile erau intunecate de eresuri. CAMILAR N. II 370. Caci nu mancinta azi cum ma mishcara Poveshti shi doine ghicitori eresuri Ce frunteami de copil onseninara. EMINESCU O. I 201. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la conceptziile comune (ale unei societatzi); p. ext. ratacire pacat. Tu nu potzi intzelege un biet suflet k al meu comun shi plin de «eresuri». VLAHUTZA O. A. 325. O shopteshtemi zice dinsul tu cu ochii plini deres Dulci cuvinte nentzelese insa pline dentzeles. EMINESCU O. I 82.