ECUATÓR s. n. 1. (Geogr.) Cerc imaginar pe suprafatza Pamantului rezultat din intersectzia cu planul care trece prin centrul lui perpendicular pe axa polilor impartzindul in doua emisfere shi reprezentand cercul de referintza al latitudinii terestre; p. ext. zona care se intinde pana la cateva grade latitudine nordica shi sudica de acest cerc; zona ecuatoriala. 2. Cercul mare al unei sfere obtzinut prin intersectzia acesteia cu un plan perpendicular pe o axa a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cereshti situat intrun plan perpendicular pe linia polilor Pamantului. [Pr.: cua] Din fr. équateur lat. aequator.