DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (In religiile monoteiste) Fiintza suprema personala cauza transcendenta primordiala principiu fundamental al existentzei shi ordinii universale creator proniator shi judecator al lumii. Monoteismul iudaic shi cel islamic il separa pe D. de lume (deism) pe cand cel creshtin imbina prezentza shi activitatea lui D. in lume prin energiile sale divine necreate (imanentza) cu realitatea Sa infinita shi veshnica de dincolo de lumea timpului shi spatziului (transcendentza). Creshtinismul mai afirma k D. unu in fiintza este intreit in persoane (ipostasuri): Tatal Fiul shi Duhul Sfant. 2. Divinitate zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fara) niciun sens valoare gust.