DUBEÁLĂ, dubeli, s. f. (Mold.; și în forma regională dubală) Acțiunea de a (se) dubi; tăbăcire, argăsire în dubă, dubire. Bordeiul se umplu de-un miros de fîn vechi... și piei de oaie puse la dubală. CAMILAR, N. II 266. ♦ Amestec de substanțe în care se argăsesc pieile; argăseală. A zvîrlit-o pe o movilă de dubală. SADOVEANU, D. P. 166. La cada cu dubala, cumătre lup; căi nu-i de chip! CREANGĂ, P. 29. – Variantă: dubálă s. f.