domn i s.m. 1. Persoana care are autoritatea posibilitatea de a face ceva. Proprietar de pamant grof (D. Pop 1978): „Cela ce e imbracat cu haine nemtzeshti (orasheneshti) cu exceptzia jidanilor” (TZiplea 1906); „Cei mai mari domni sunt cei de la catane” (TZiplea 1906); „Prin domni tzaranul (maramureshean) intzelegea inainte de razboi (Primul Razboi Mondial) pe stapanii politici shi administrativi adica pe unguri” (Papahagi 1925: 87). 2. De rang inalt nobil; domnitor voievod. 3. „In limba veche domn inseamna gospodar sau tzaran liber dar shi stapan. Cu aceasta functzie el apare invocat shi in incipitul unor colinde: Cel domn bun sa veseleshte sau Scoalamite domnutz bun / SHi scoala shi slujnicele / Sa mature tat curtzile” (Biltziu Acta Musei 2004: 110). 4. Dumnezeu: „SHade Domnu Dumnezau / SHeden lance radzamant” (Papahagi 1925: 233). 5. Isus Cristos: „SHo facut Domnu Hristos / Pa Adam foarte frumos” (Papahagi 1925: 232). Lat. dom(i)nus.