DOGÍT A dogitzi te adj. 1. (Despre vase facute din doage) Cu doagele desfacute (din cauza uscaciunii). ♦ (Despre alte obiecte) Plesnit spart. Cantrun fund dogit de clopot tunan gura lor cuvintul. IOSIF P. 63. Naveam oaste? naveam tunul? Care?... cel dogit? ALECSANDRI T. 1448. ◊ Expr. Suna a dogit = produce la cea mai ushoara atingere un sunet caracteristic de obiect spart plesnit. 2. Fig. (Despre glas) Lipsit de timbru ragushit spart. Pe drum ochishi alerga SHi cu glas dogit striga. ALECSANDRI P. P. 153. ◊ (Adverbial) Clopotul dogit rasuna Clatinat k de furtuna. ALECSANDRI P. III 35.