* direct a adj. (lat. directus. V. drept). Drept fara ocolurĭ saŭ cu putzine ocolurĭ: canalu Suezuluĭ e calea cea maĭ directa din Eŭropa in extremu Orient. Imediat: raport contact direct. Din tata in fiŭ: acest om descinde in linie directa din cutare. Gram. Complement direct cuvint (subst. pron. subjunctiv infinitiv) care cade direct actziunea predicatuluĭ: Traĭan ĭi invinge pe Dacĭ apa se scurge vreaŭ sa plec pot pleca. Propozitziune completiva directa aceĭa care in fraza implineshte rolu de complement direct: ceĭ vechĭ nu shtiaŭ k pamintu se invirteshte (nu shtiaŭ invirtirea saŭ de invirtirea pamintuluĭ). Modu direct indicativu. Stil direct asha cum vorbeshte omu singur nu cum povesteshte altu c’a vorbit: dute acolo fatza de mĭa spus sa ma duc acolo. Contributziune directa V. contributziune. Adv. In mod direct dea dreptu: trenu pleaca direct la Galatzĭ.