DIRDIÍ dírdii vb. IV. Intranz. 1. (Despre fiintze) A tremura (de frig de frica etc.). Bolnavul dirdiia mereu. DUMITRIU N. 237. Dirdiise de spaima fusese o jucarie in bataia ordinelor shia gloantzelor. CAMILAR N. I 303. A dirdiit de frig in paltonashul captushit subtzire. PAS Z. III 42. Calul se cutremura shi dirdiie din toate incheieturile. CARAGIALE P. 39. ♦ (Despre dintzi) A clantzani (de frig de frica). Le dirdiiau dintzii din gura intro spaima vecina nebuniei. POPA V. 270. Ii dirdiie dintzii shii galben pierit. COSHBUC P. I 207. Asha tremurau de tare de le dirdiiau dintzii in gura. CREANGA P. 256. 2. (Despre pamint ferestre etc.) A se cutremura a se clatina; a dudui a rasuna. Geamurile dirdiira de ropotul aplauzelor. CAMILAR N. I 421. Jucau chiuiau shi dirdiiau sub ei dushumelele. id. ib. II 326. Varnitzele clocoteau pufnind in stropi albi sitele de sirma dirdiiau alegind nisipul. ANGHELIOSIF C. L. 53. 3. Fig. (Despre oameni) A vorbi mult shi fara rost a spune fleacuri; a trancani a flecari. (Atestat in forma dirdiiesc) Bre femeie ce tot dirdiieshti degeaba potzi sa tai shi butuci la capul lui. DUNAREANU CH. 122. Ce mai dirdiieshte guleratu cel de ciocoi? ALECSANDRI T. 80. ♦ A critica a birfi. (Atestat in forma dirdai) Dacar shti el... de undeam pornit astanoapte shar stringe lioarba acasa; nar mai dirdai degeaba asupra caishorilor mei. CREANGA A. 127. Prez. ind. shi: dirdiiesc. Varianta: dirdaí vb. IV.