DIPLOMATZÍE (< gr. fr.) s. f. 1. Totalitatea metodelor mijloacelor shi activitatzilor in domeniul relatziilor internatzionale prin care un stat ishi infaptuieshte obiectivele shi scopurile de politica externa. Aparuta inca din Antic. in formele ei actuale a luat nashtere in sec. 1617 o data cu crearea statelor centralizate shi a extinderii relatziilor internatzionale politice shi comerciale (in acest rastimp apar shi primele reprezentantze diplomatice permanente) capatand o deosebita insemnatate in sec. 1920. In conditziile diversificarii activitatzii diplomatice d. incepe sa fie guvernata de uzantze norme shi principii de drept internatzional (de ex.: respectarea suveranitatzii de stat) precum shi de regulile dreptului diplomatic cum sunt cele referitoare la privilegiile shi imunitatzile diplomatice rangurile shi clasele diplomatzilor. D. se realizeaza prin mijloace variate dintre care cele mai importante sunt: negocierile corespondentza diplomatica participarea la congrese shi conferintze shi organizatzii internatzionale reuniunile la nivel inalt misiunile diplomatice etc. Activitatea diplomatica a statelor se realizeaza prin organele de stat pentru relatziile externe shi anume: sheful statului guvernul Ministerul de Externe (in interior) shi misiunile diplomatice reprezentantzele comerciale shi consulatele (in exterior). Guvernul infaptuieshte conducerea generala a relatziilor externe ale statului iar Ministerul de Externe exercita conducerea permanenta operativa a reprezentantzelor diplomatice shi consulare prezinta guvernului toate problemele importante ale politicii externe apara interesele statului shi cetatzenilor sai in strainatate. 2. Ramura a shtiintzelor politice care se ocupa de relatziile internatzionale. 3. Arta de a conduce shi de a practica negocierile intre state. ♦ Tact abilitate dexteritate supletze prudentza intro situatzie sau problema dificila.