DIECÉL, diecei, s. m. (Transilv. și Ban.) Diminutiv al lui diac. Cînd... isprăvea, Hoțu de diecel pornea; Ea venea la fereastră, Umbra îi intra în casă; De frumos ce era, Toată casa lumina. BIBICESCU, P. P. 342. Binele meu din fetie Nu-i diac să-l poată scrie, Chiar de-ar fi ceriul hîrtie Și luna un călămăr, Sfîntul soare-un diecel, Să tot scrie mărunțel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. – Pronunțat: di-e-.