DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. (Cu privire la șuruburi sau obiecte înșurubate) A desface (printr-o mișcare de învîrtire); (cu privire la un obiect prins cu șuruburi) a desprinde, a demonta (scoțînd șuruburile). Am deșurubat becul. ▭ Șmecherie începu să deșurubeze buloane. DUMITRIU, V. L. 131. – Variante: desșurubá (IBRĂILEANU, A. 176), desșurupá (SEBASTIAN, T. 12) vb. I.