DESTOINICÍE s. f. Însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință. Femeile au și destoinicie și pricepere ca orice bărbat; democrația le dă și lor toate drepturile. SADOVEANU, E. 25. De-a mea destoinicie să n-ai vreo îndoială. MACEDONSKI, O. II 234. N-am mai slujit eu țării?... Mi-i plin sînu de atestaturi... iacă dovezi... despre destoinicia mea. ALECSANDRI, T. 90.