DESPARTZÍRE despartziri s. f. Faptul de a (se) despartzi. 1. Separare; momentul cind cineva se desparte (de cineva sau de ceva); timpul cit cineva sta despartzit. La despartzire Oana shia imbratzishat feciorul plingind. G. M. ZAMFIRESCU M. D. I 220. Nu credeam sa sufar atit la despartzire. MACEDONSKI O. II 236. 2. Divortz. Nadina indata ce sa intors de la tzara... a chemat pe avocatul Olimp Stavrat shi la rugat sa introduca neintirziat cererea de despartzire. REBREANU R. I 250. 3. Diviziune impartzire. Aceasta despartzire a individualitatzii lui se facu izvorul unei cugetari ciudate. EMINESCU N. 58. ♦ (Concretizat) Despartzitura. ♦ (Invechit) Circumscriptzie (politzieneasca sau administrativa); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscriptzii. In curind civilizatzia va strabate la tzara (a shi inceput: o parte din Humuleshti e «despartzirea III a urbei T. Neamtz!»). IBRAILEANU SP. CR. 109. [Jupin Dumitrache:] Aveam de gind sal intreb:«Ce pofteshti ma musiu?» shi sal shi umflu!... SHi daca nui ajungea... [Ipingescu:] Ei! daca nui ajungea despartzirea e aproape: sa fi poftit la mine la despartzire cu lacramatzie cai implineam eu cit i mai lipsea. CARAGIALE O. I 47.