DESINÉNTZA s. f. (cf. fr. désinence lat. t. desinentia): element morfologic alcatuit dintrun sunet sau dintrun grup de sunete care se adauga in limbile flexionare la tema unui cuvant pentru a exprima numarul shi cazul (la adjectiv) numarul shi persoana (la verb). In latina se putea marca shi diateza verbelor (tur din laudatur desemna persoana a IIIa singular a diatezei pasive). Pentru limba romana de exemplu ultimul e din forma fete reprezinta atat desinentza de nominativacuzativ cat shi desinentza de genitivdativ singular a substantivului fata; i din forma codri reprezinta desinentza de plural a substantivului codru; a din forma neagra reprezinta desinentza de feminin singular a adjectivului iar e din forma negre atat desinentza de feminin singular la genitivdativ cat shi desinentza de feminin plural a adjectivului neagra; i din forma cantzi reprezinta desinentza de persoana a IIa singular a indicativului prezent a verbului a canta in timp ce a din forma canta atat desinentza de persoana a IIIa singular a indicativului prezent cat shi desinentza de persoana a IIIa singular a perfectului simplu de la acelashi verb etc.