deság m. (mgr. disákkion, disákki, compus ca și lat. bĭsaccium, adică „doĭ sacĭ”; it. bisaccia, bisacce, bisacca, fr. bissac, besace; bg. bisagi, disagi, sîrb. bisag, bisaga). Doĭ sacĭ maĭ micĭ legațĭ unu de altu care se poartă pe umerĭ saŭ pe spinarea caluluĭ saŭ a măgaruluĭ: a pornit cu desagiĭ la drum, ĭar într’un desag avea un fluĭer. – Și deságă f., pl. ăgĭ. În Munt. vest și dăsag, dăsagă. V. coburĭ.