DENOTÁTZIE (DENOTÁRE) s. f. (cf. fr. dénotation it. denotazione): desemnare denumire a sensului propriu (de dictzionar) al unui cuvant; actul repetabil prin care unui obiect (lucru eveniment fiintza fenomen idee actziune etc.) i se atribuie un nume. D. nu are intotdeauna k rezultat un singur nume (cuvant) pentru un singur obiect: ea se poate incheia shi printro perifraza. D. angajeaza atat zona lingvistica cat shi psihologia sociologia logica istoria culturii materiale shi a celei spirituale a comunitatzii de limba in care se dau numele (cuvintele). Ea nu are loc in mod deliberat ci numai in masura in care obiectele obliga pe oameni sa le numeasca; ea nu este insa gratuita ci determinata de complexitatea relatziilor dintre oameni dintre ei shi actziunile lor asupra naturii.