Definitzia cu ID-ul 444335:
Dictzionare etimologice
Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
dehocá (c at) vb. 1. A sacrifica a omori (un animal). 2. A rupe a sparge a face bucatzi. 3. A extenua a obosi a epuiza. Var. (Mold.) dihoca (Trans.) devoca. Origine incerta. Se considera in general reprezentant al unui lat. *devocare in loc de *devacuāre (CandreaDens. 481; REW 9108; Candrea; Scriban); cf. cat. divacare „a goli.” Solutzia nu este imposibila; insa pare preferabil sa se puna acest cuvint in legatura cu seria de creatzii expresive dabala dehula etc. Circula shi var. desvoca care Candrea Bul. Soc. fil. I 40 shi CandreaDens. 474 o deriva din lat. *disvocāre. Densusianu Rom. XXXIII 76 pleca de la mag. dió „nuca” dió haj „coaja de nuca”. Cf. desfaca.