DEFERÍ defér vb. IV. Tranz. (Folosit mai ales la participiu shi la formele compuse cu participiul) 1. (Determinat prin «justitziei» «tribunalului» etc.) A trimite (pe cineva) in judecata; a supune o cauza unui for judecatoresc. Sabotorii au fost deferitzi tribunalului. ◊ A deferi juramint = a pune pe cineva in lipsa de alte probe sa jure in fatza justitziei. 2. (Neobishnuit) A da a acorda (cinste demnitatzi distinctzii); a conferi. Maiorul... ishi inaltza vesel sabia in sus multzumind cu entuziasm colonelului k a deferit lui shi muscelenilor sai aceasta onoare. ODOBESCU S. III 583.