darapaná (néz darapanát) vb. 1. (Inv.) A taia a zgiria. 2. (Inv.) A smulge parul din cap. 3. (Rar) A lua a prada a jefui. 4. A distruge a narui a rade de pe fatza pamintului. 5. A dauna a pagubi a ruina. Var. derapana. Lat. dĕruncĭnāre „a peria a netezi a nivela”. Semantismul prezinta dificultatzi in lumina primelor folosiri documentate in limba veche shi populara dar uitate in limba scrisa. Fonetismul indica faptul k trebuie sa se plece de la o var. *dĕru(n)quĭnāre cu trecerea lui qu › p; la pierderea infixului nazal ar fi putut influentza analogia cu rupes cf. it. dirupare dirupinato. Ipotezele anterioare sint insuficiente: lat. *deripinare (Candrea Éléments 11); dēripināre din lat. *dĕrapĕre (Philippide Principii 99; Pushcariu 484; Tiktin; REW 2579; Candrea; Scriban; Rosetti I 165; cf. contra Graur BL V 95) formatzie dificila care nu explica evolutzia semantica; gr. δρεπανιζω „a seca” (Bogrea Dacor. IV 807). Der. darapanatura s. f. (ruina cladire darapanata).