cĭupésc v. tr. (sirb. čupati a zmulge a jumuli de unde vine shi ung. csipni a cĭupi; alb. čupit a cĭupi kĭuka semne de varsat cĭupiturĭ; bg. čupĭy a sfarama. V. cĭoc. Cp. shi cu germ. zupfen a scarmana). Apuc pe cineva cu virfu a doŭa degete k sa glumesc orĭ k sal pishc (producinduĭ durere). Apuc cu cĭocu: closhca m’a cĭupit. Pishc impung intzep (vorbind de insecte): m’a cĭupit un purice. Fig. Ĭaŭ (maninc) putzin din mincare cĭugulesc. Fur cite putzin pishc: servitoru cĭupea din tirguĭelĭ. La Olt. cĭup: s’o cĭupa (Ĭov. 129). V. shupesc.