CĂMÁRĂ, cămări, s. f. 1. Odăiță (de obicei întunecoasă și răcoroasă) în care se păstrează alimente. Brînză, smîntînă și ouă proaspete... avea... totdeauna cucoana Mărioara la cămară. HOGAȘ, H. 36. Ea ține cheile de la cămară și de la pivniță. ALECSANDRI, T. I 45. 2. (Învechit și arhaizant) Odaie, cameră. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170. Frunză verde de negară! Vodă doarme în cămară, Iar boierii, tot furînd, își fac trebile pe rînd! HASDEU, R V. 23. Mihnea-vodă, adormit. Dormea pe-un pat aurit În cămară-ntunecată, Tot cu șaluri îmbrăcată. ALECSANDRI, P. P. 203. ◊ Cămara domnească = vistieria domnească.