cuĭ n. pl. cuĭe (lat. cúneus it. cógno pv. cunh fr. coin sp. cuño port. unho. V. cuneiform). Bucatzica de metal orĭ de lemn care se infige in lemn orĭ in zid k sa fixezĭ orĭ sa atirnĭ ceva. Fig. Necaz mare: am un cuĭ la inima. Lucru care atrage atentziunea: cuĭu expozitziuniĭ franceze de la 1889 a fost turnu Eiffel. Cuĭu luĭ Pepelea cuĭ care Pepelea il avea in casa care o daruise altuĭa shi la care venea pe la mezu noptziĭ k sashĭ atirne haĭna shi pin urnare nul lasa sa doarma. De aicĭ vorba de fereshtete de cuĭ strain in casa. Cuĭ de rufe prinzatoare de rufe. V. prinzatoare.