cuviință sf [At: TETRAEV. (1574) 239 / V: (înv) ~venin~ / Pl: ~țe / E: ml convenientio cf cuviincios, conveniență] (Înv) 1 Ceea ce i se cuvine cuiva Si: (îvr) cuvenire (1). 2 Ceea ce îi revine de drept cuiva Si: cuvenire (2). 3 Purtare bună, cuviincioasă, politicoasă. 4-5 (Îla, îlav) Cu (sau de, rar în) ~ (Care este) cum se cuvine (4). 6-7 (Înv; îla; îlav) Fără (sau peste) ~ (Care este) nepotrivit. 8 (Îe) A fi de ~ța cuiva A se cere (ceva) de la cineva. 9 (Îla) De ~ Necesar. 10 (Îls) Cele de ~ Cele necesare. 11 (Îal) Ceea ce este conform cu... 12 (Îlav) După ~ță... Conform cu... 13 Privință. 14 Vredncie. 15 Motivație. 16 Măreție. 17 (Slm) Asemănare. 18 (Frm) Conveniență. 19 Ceea ce trebuie.