CUCONÍȚĂ, cuconițe, s. f. (Și în forma coconiță sau prescurtat, familiar, coniță; pe cale de dispariție) Diminutiv al lui cucoană. 1. v. cucoană (1). Coniță!... Veniți aici la lumină. SEBASTIAN, T. 245. Coconiță... dumneata ai luat un capriț drept amor. NEGRUZZI, S. I 25. 2. v. cucoană (2). Aflînd că boierul nu este acasă și văzînd pe cuconița într-un cerdac... – începură să se jeluiască la dînsa. ISPIRESCU, L. 180. Coniță-mare = cucoană-mare. Spuneați că vă duceți mîine la ceai la conița-mare. CAMIL PETRESCU, T. II 138. – Variante: coníță, coconíță s. f.