CORESPONDÉNTZA corespondentze s. f. I. 1. (Construit adesea cu «a avea» «a fi in» «a tzine» «a intretzine» «a purta» «a face») Schimb (regulat) de scrisori intre doua sau mai multe persoane. Caragiale avea o intinsa corespondentza cu prietenii sai: Balcescu era in corespondentza cu Ion Ghica. Purtam shi corespondentza. in scrisorile de afaceri gaseam mai intotdeauna shi un adaus ◊ scris» de Adela. IBRAILEANU A. 22. ◊ A (sau ashi) face corespondentza = a scrie scrisori. ♦ Invatzamint prin corespondentza sistem de invatzamint fara frecventza dar bazat pe programul normal de studii shi de examene elevii primind in scris indrumarile profesorilor shi trimitzind tot in scris temele pentru a fi corectate. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate intre doua persoane. Corespondentza lui Ion Ghica cu Vasile Alecsandri. ♦ Contzinutul unei scrisori. Secretul corespondentzei este garantat de lege. 2. Relatare a faptelor petrecute intro localitate facuta de corespondentul unui ziar. Am citit in «Scinteia» o corespondentza din Braila. II. Raport legatura intre lucruri fenomene aspecte organe partzi ale unui intreg care se potrivesc intre ele; concordantza armonie. Forma de cunoashtere in imagini a lumii ne demonstreaza... acea corespondentza... intre faptul particular k obiect de cunoashtere shi reflectarea sa subiectiva in conshtiintza omului. V. ROM. decembrie 1950 191. ◊ Corespondentza timpurilor = raportul dintre timpul verbului unei propozitzii subordonate shi timpul verbului din propozitzia regenta. Varianta: (invechit) corespondíntza (NEGRUZZI S. I 99) s. f.