CORDÓN, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de panglică, de piele, de șnur etc.); centură, curea. Se încinge cu un cordon. Își strînge cordonul în jurul taliei. ◊ (Învechit) Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care atîrnau altădată anumite decorații mari; gradul cel mai înalt al unei decorații. Trifon primi cordonul și Tullie-o moșie. NEGRUZZI, S. II 185. ♦ (Med.) Cordon ombilical v. ombilical. 2. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, izolate între ele și strînse într-un înveliș protector, servind în telefonie. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați, care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. Un cordon – aici între teatru și berărie. Un cordon – colea, mai sus de Cîmpineanu. PAS, Z. IV 77. Îl transportară repede prin mijlocul cordonului de soldați. SAHIA, N. 84. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bîntuie o boală molipsitoare; patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare; fig. nume dat grupului de state imperialiste care au încercat, în perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial, să izoleze Uniunea Sovietică. Vreme îndelungată, țara noastră a fost folosită de imperialiști drept parte integrantă a «cordonului sanitar» în jurul Uniunii Sovietice. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 140. 2. (Învechit) Frontieră, graniță. – Variantă: (II, învechit și regional) cordún, cordunuri, s. n.