CONVÓI convoaie s. n. 1. Grup shir de vehicule (mashini care trasuri nave etc.) alcatuit mai ales pentru a transporta materiale trupe etc. Intro duminica pe valea Arieshului coboara dinspre Albac convoaie de sanii incarcate cu scinduri. BOGZA TZ. 40. Pindeam sa nu lasam sa intre nici convoiuri shi ajutoare nici sa iasa vreun turc din cetate. GHICA S. 14. Un convoi foarte bogat in bani shi bucate trecea din Constantinopol in Ungaria. BALCESCU O. II 67. ♦ SHir intimplator de vehicule. Pe linga mashina treceau scirtziind in pasul adormit al cailor convoaiele de carutze. DUMITRIU N. 270. Se uitau la convoaiele nesfirshite de trasuri shi cupeuri. PAS Z. I 237. 2. Grup shir de persoane care merg in aceeashi directzie cu acelashi scop. V. cortegiu. Calea Apia cu aleea ei nesfirshita de chiparoshi shi monumente funerare parea un lung convoi de pelerini ce se indrepta spre Roma. ANGHEL IOSIF C. L. 10. Convoiul [de recrutzi] pleca pe racoare la asfintzitul soarelui. BUJOR S. 39. Or sa vie pea ta urma in convoi denmormintare. EMINESCU O. I 134. ◊ (Poetic) Ieshitzi din gropi adinei shi reci convoi de umbre sfinte... Slavire voua comunarzi shi slava zilei cele Cind praf voi atzi facut verigi shi lantzurile grele. TOMA C. V. 37. Pl. shi: convoiuri (CAMILAR N. I 89 SADOVEANUVI 97).