CONSACRÁ consácru vb. I. Tranz. 1. (Urmat de determinari in dativ) A inchina a da cu totul a pune la dispozitzie a destina. Comunishtii ishi consacra cu abnegatzie toate fortzele cunoshtintzele shi aptitudinile maretzei cauze a eliberarii omenirii. SCINTEIA 1952 nr. 2533. ♦ A dedica. Bogdan consacra shase pagini tehnicii scrierilor dlui Caragiale. GHEREA ST. CR. II 46. In zilele consacrate acestei sarbari se injunghiatzi numeroase jertfe de cini shi miei. ODOBESCU S. I 202. ◊ Refl. Alexandrescu shia dat demisiunea k sa se poata consacra cu totul literelor. GHICA S. 662. 2. A stabili; a consfintzi. O stare noua de lucruri inlocuia o stare de lucruri consacrata printro lunga dezvoltare istorica. GHEREA ST. CR. III 168. Masura shi gradul civilizatziei... consacra statornicia shi prefacerea limbilor de acum infiintzate. RUSSO O. 66.