con² sn [At: GHICA, S. 543 / Pl: ~uri / E: fr cône] 1 (Gmt) Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. 2 (Gmt) Corp geometric mărginit de un con² (1) și de un plan. 3 (Gmt; îs) Trunchi de ~ Corpul geometric obținut retezând unui con partea cuprinsă între vârf și o secțiune plană a conului. 4 (Gmt; îs) ~ oblic Con a cărui înălțime e oblică față de planul bazei. 5 (Ggf; îs) ~ vulcanic Formă de relief conică cât un munte, construită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. 6 (Ggf; îs) ~ de dejecție Formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta Si: agestru. 7 (Fiz; îs) ~ de lumină Mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 8 (Teh) Piesă în formă de con² (1). 9 (Bot) Fructul coniferelor Si: (reg) cucuruz, păpușoi de brad. 10 (Șnt) Scoică din mările tropicale.