COMÚN A comuni e adj. 1. Care apartzine mai multora sau tuturor; care priveshte sau intereseaza pe mai multzi sau pe totzi; de care se folosesc mai multzi sau totzi; obshtesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generala (spre deosebire de dreptul care se aplica in domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crima obishnuita. Substantiv comun = substantiv care serveshte la indicarea obiectelor de acelashi fel. Factor comun = numar cu care se inmultzesc totzi termenii unei sume. Divizor comun = numar intreg care imparte exact mai multe numere intregi date. Multiplu comun = numar care e divizibil cu mai multe numere intregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic numar intreg care se poate impartzi exact prin mai multe numere intregi. Numitor comun = numitor care apartzine mai multor fractzii. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauza comuna cu cineva = a lua partea cuiva intro chestiune sau intro discutzie. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legatura cu cineva a fi strain de... A duce viatza comuna cu cineva = a trai sub acelashi acoperish; a convietzui. ♦ (Substantivat n.) Ceea ce apartzine unei colectivitatzi; ceea ce este alcatuit pe baze obshteshti. ◊ Loc. adv. In comun = laolalta impreuna. 2. Obishnuit normal firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscuta de toata lumea lucru shtiut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieshi din comun = a se prezenta k ceva aparte neobishnuit deosebit de ceilaltzi. 3. Banal de rand; de proasta calitate. Din fr. commun lat. communis.