COCLÁURI s. n. pl. Locuri rîpoase, prăpăstioase, pustii, pe unde se umblă cu greutate. Cine știe dacă voi mai avea prilejul de a-ți mai face versuri de acum înainte; mîni plec pe coclauri. HOGAȘ, M. N. 49. Toată noaptea am visat numai prăpăstii și coclauri. VLAHUȚĂ, O.A. II 180. Ai purtat ciubotele... și le-ai scrombăit pe la jocuri și prin toate corhanele și coclaurile. CREANGĂ, 106. ◊ Expr. A umbla pe coclauri = a umbla haimana.