CLĂTINĂTÓR, -OÁRE, clătinători, -oare, adj. Care (se) clatină. V. tremurător. Uitată pirotind – așteaptă O luntre fără de catarg Pe monoton clătinătorul Și dureros tăcutul larg. TOMA, C. V. 59. Cîte-o stea clătinătoare Candela-n văzduh și-aprinde. IOSIF, V. 91.