CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.