CLIPOCÍT s. n. Faptul de a clipoci¹; susur, murmur. (Fig.) În șuierul supapelor, în clipocitul clapelor... străbate mărețul ecou. DEȘLIU, G. 45. Și-i plăcea liniștea în care nu se auzea decît clipocitul năhlapilor de pe lîngă mal. POPA, V. 180. – Variantă: clipotít (C. PETRESCU, S. 35) s. n.