clák (clắci) s. f. 1. (Inv.) Prestatzie feudala munca neplatita care iobagul era obligat sa o faca in folosul stapinului. 2. Munca voluntara care se face de obicei intre vecini spontan shi gratuit cu caracter de reciprocitate. Se face in general pentru muncile cimpului pentru constructzii shi intre femei pentru treburile gospodareshti shi se termina de obicei printro petrecere cu bauturi shi jocuri de societate. Sl. tlaka „serviciu feudal” (Cihac II 416; Conev 66); cf. sb. cr. slov. ceh. tlaka „serviciu” pol. tłoska „munca voluntara” rut. kljaka al carui fonetism indica un imprumut din rom. (Miklosich Wander. 21; Candrea Elemente 407). Cf. toloaca. Der. clacui vb. (a organiza sau a participa la o claca munca voluntara); clacash s. m. (inv. birnic; care ia parte la o claca); clacashesc adj. (de clacashi).