CIÚCURE ciucuri s. m. 1. Ornament facut dintro impletitura sau dintrun manunchi de fire de matase de bumbac de lina de firet etc. cu care se impodobesc marginile unei stofe ale unui veshmint ale unei draperii etc.; canaf pompon. V. ceapraz. Tavanul fusese pictat pe la inceputul veacului trecut in chip de uriash covor turcesc cu toate firele cu totzi ciucurii roshupurpuriu. DUMITRIU B. F. 120. Ingindurata se joaca rasfirind ciucurii unui shal. CAMIL PETRESCU T. II 269. Se vedea afara doar minerul shi ciucurele galben [al baionetei]. SAHIA N. 69. ◊ Loc. adv. shi adj. (Plin) ciucure de... = incarcat cu... Carutza ciucure de flacai. STANCU D. 181. ♦ (Depreciativ) Margine zdrentzuita a unei haine. Badea Neonil ar putea incuviintza shi asta rise Bibescu... dacatzi tai ciucurii de la pantaloni. SADOVEANU P. M. 15. 2. (Rar) TZurtzur de gheatza. Streshinile erau incarcate cu ciucuri de gheatza. ◊ (La pl. urmat de determinari). Ornamente de cristal sau de sticla care atirna k tzurtzurii de gheatza de marginile candelabrelor sau ale lampilor. Mingea sare pina la policandrul din tavanul salonului unde turbura grozav linishtea ciucurilor de cristal. CARAGIALE O. II 166. Varianta: (regional) ciúcur (JARNÍKBIRSEANU D. 275) s. m.