ciobán (ciobáni) s. m. Pastor. Mr. cioban istr. tzoban. Tc. çoban (Roesler 608; SHeineanu II 128; Miklosich Türk Elem. I 278; Miklosich Fremdw. 82; Berneker 159; Lokotsch 1921; Ronzevalle 77); cf. ngr. τσοπάνης τσοπάνος alb. čoban bg. sb. čoban(in) rut. čaban pol. czaban rus. čaban mag. csobán(y). Cuvint rar in dialecte. Dupa Weigand Jb. XVI 222 intrat in rom. prin intermediul bg. ceea ce nu pare sigur; pentru motivele extinderii sale rom. cf. Caracostea Mitt. Wien. 98. Pentru formele dialectale din ngr. cf. Höeg 127. Din rom. provin mag. csobán(y) (Edelspacher 12) shi posibil rut. shi pol. Der. ciobanca s. f. (pastoritza); ciobaneasa (var. ciobanitza) s. f. (pastoritza); ciobanesc adj. (de cioban); ciobaneshte adv. (k ciobanii); ciobanos adj. (rustic necioplit); ciobani vb. (a fi cioban); ciobanime s. f. (multzime de ciobani); ciobanie s. f. (ocupatzia ciobanului).