CHÍOT chiote s. n. (Uneori urmat de determinari introduse prin prep. «de») Strigat puternic rasunator prelung care exprima bucurie izbinda etc. Ion despica multzimea inalt cu umerii lui largi scotzind un fioros chiot. CAMILAR N. I 114. SHin ajun de miez de noapte Tremura de chiot hanul. GOGA P. 90. Tot mai rar shi mai departate rasuna in dulcea linishte a inserarii chiotele flacailor. VLAHUTZA O. A. II 160. Dadu chiot striga tzipa dara nimeni nui raspunse. ISPIRESCU L. 395. Ei frate Arbure nu tragi un chiot de bucurie? ALECSANDRI T. 1471. TZinea minta cite o saptamina tot in chiote shin chicote! ALECSANDRI T. 82. Fig. In toate apele lumii drumetze Chiotul roshu sentinde. DESHLIU G. 56. ◊ (Neobishnuit) SHuier. Ciuda amara carei injunghiase inima impotriva oamenilor din incapere se inabushi dupa nishte chiote ale locomobilelor. CAMILAR TEM. 127. Auzea chiotul trenului la Baneshti la halta. CAMILAR N. I 376.