CERBÍCE s. f. 1. (La animale shi mai rar la om) Ceafa; grumaz. Boii... ishi potrivesc bine cerbicea in jug shi pornesc implintindushi picioarele k nishte tzarushi de otzel. GIRLEANU L. 37. O osteneala zdrobitoare se lasa pe cerbicea lui Zibal. CARAGIALE O. I 290. Mergind cu capul plecat k sa nu manece vintui incepui sa simtz durere la cerbice la frunte shi la timple fierbintzeala shi bubuituri in urechi. CARAGIALE O. I 334. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dirz neinduplecat. Trebuie sa fii mai tare de cerbice. CONTEMPORANUL VII 49. 2. Fig. (In legatura cu verbele «a plec a» «a fringe» «a muia» etc.) Mindrie; impotrivire. Trebuia sa fringa cerbicea unui ispravnic necinstit. SADOVEANU P. S. 216. Sa muiem cerbicea nelegiuitului. ISPIRESCU M. V. 11. Boierii sint rai... k sa le plece cerbicea shi sa le smereasca trufia le trimitea... ocirmuitori oameni de acei insemnatzi cu pecetea pacatului. NEGRUZZI S. I 274.