CEL² CEA cei cele adj. dem. art. adj. I. Adj. dem. (Arata k fiintza sau lucrul desemnate de substantivul care il determina se afla mai departe in spatziu sau in timp de subiectul vorbitor). 1. (Cand urmeaza dupa substantiv are forma cela ceea) Acela aceea. Vorba ceea: La placinte inainte SHi la razboi inapoi (CREANGA). ♦ (Cu valoare emfatica inaintea substantivului) Ia deci in bratze cea plosca burduhoasa (NEGRUZZI). 2. (Reg. inaintea substantivului de obicei in forma cela ceea) Celalalt. SHi salta din val in val Pan’ sosea la cela mal (ALECSANDRI). ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealalta; celalalt taram. II. Art. adj. 1. (Preceda un adjectiv care urmeaza dupa un substantiv articulat) Fruntea ta cea albineatza Umplemi sanul de dulceatza (JARNÍKBIRSEANU). ◊ (In formarea numelor unor domnitori) SHtefan cel Mare. 2. (Preceda un numeral ordinal) Cel deal treilea copac. 3. (La pl. determina numerale cardinale) Sashi aleaga de sotzie pe una din cele trei fete (ISPIRESCU). 4. (Urmat de „mai” formeaza superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (In expr.) Cel mult = in cazul cel mai favorabil; in cazul extrem. Cel putzin = macar barem. Cel din (sau de pe) urma = ultimul. In cele din (sau de pe) urma = in sfarshit. [Gen.dat. sg. celui celei gen.dat. pl. celor Var. (I) céla céea (gen.dat. sg. celuia celeia gen.dat. pl. celora) adj. dem.] Din acel acea (cu afereza lui a prin fonetica sintactica).