cel art. adj. pron. dem. 1. Acela (indica persoane shi obiecte departate). 2. Acela (indica dintre doua obiecte pe cel mai indepartat). 3. Serveshte pentru a pune in evidentza in cazul obiectelor cunoscute: doar tzii mai scutura din cele batrinetze (Alecsandri); ceatzi mai auzit prin cele lume? (Pop Reteganul). 4. Inainte de un adj.calificativ evita repetitzia antecedentului; care din toate acele vorbe este cea adevarata (Creanga). 5. Acela (in corelatzie cu ce). 6. (Art. def.) Stabileshte o corelatzie intre s. shi atributul sau (la inceput pentru a distinge s. astfel determinat de alte obiecte identice sau asemanatoare): parintele vostru cela din ceriu (Vaarlam); totzi boierii cei mari shi cei mici (Ispirescu) (astazi aceasta nuantza sa pierdut). 7. (Art. def.) Stabileshte o corelatzie intre un s. shi un num. ordinal: un punct se mishca cel intii shi singur (Eminescu). 8. (Art. def.) Formeaza superlativul relativ prin adaugarea sa la comparativ. 9. Impreuna cu adj. formeaza constructzii cu valoare de s.: cel de jos cu cel calare anevoie se invoiesc (I. Golescu). Cele sfinte. Cel de sus. Cel pierit (sifilis). Forma atona redusa de la acel. Decl. k acel. Compara celalalt adj. shi pron. dem. (al doilea; pl. ceilaltzi) forma care prezinta numeroase var. datorita posibilitatzii de a se uni cele doua forme cel shi cela cu alte doua forme alt shi alalt aceasta din urma cu var. alalt alant shi alant. Forme de baza: celalalt (f. cealalta) gen. celuilalt (f. celeilalte) pl. ceilaltzi (f. celelalte); gen. celorlaltzi (f. celorlalte). Le corespund mr. alantu anantu megl. lalt (la)lant. Pushcariu 54 se gindeshte la o der. directa din lat. *illum illum alter; este insa probabil k aceasta compunere sa fie rom.