1) ce pron. indecl. (lat. quĭd). Rel. Care: Omu ce vine omu ce vezĭ venind baniĭ ce doreshtĭ scrisoarea ce scriĭ (in limba vorbita se zice numaĭ care care: scrisoarea care o scriĭ). Ceĭa ce: fa ce vreĭ. Prov. Ce tzĭe scris in frunte tzĭe pus destinu e inevitabil. Interog.: Ce? Ce vreĭ? Ce e de facut? Cetzĭ e? (ce aĭ? ce tea apucat?) Ce mĭe una ce mĭe alta? (ce diferentza e intre una shi alta?). Adj. shi adv. Cit de mult cit de mare (intensitate extensiune shi cantitate): Ce bun e! Ce om! Ce minune! Ceash maĭ ride! Ceash ride! Ce mult griŭ! Ce vint! (ce e maĭ uzitat de cit cit de). Ce de saŭ ce maĭ de cit de mult: Ce de lume! Ce maĭ de oamenĭ! Ce maĭ ce (k admiratziune ironica): Ce maĭ om! Ce maĭ fleac! Cum (exclamativ): Asha de prost ce arde lampa asta! Asha de prost ce arde n’am maĭ vazut! Subst. Ceva (numaĭ unit cu un): averea e un ce relativ (maĭ ob. shi maĭ elegant: ceva relativ). De ce saŭ numaĭ ce shi pentru ce din care cauza: De ce n’aĭ venit? Ce tot rizĭ? La ce de ce cu ce scop spre ce folos: La ce te ducĭ? La ce bun (dupa fr. à quoi bon) a adora baniĭ? In ce intru cit: in ces eŭ vinovat? K ce in ce calitate: K ce sa fiŭ eŭ? K pazitor. De oare ce de vreme ce fiindca: doarme de oare ce e ostenit. Odata ce fiindca fiind constatat k: odata ce plinge inseamna cal doare. Indata ce (maĭ rar shi maĭ urit) de indata ce pe data ce imediat ce cum in momentu’n care: indata ce auzi semnalu straja veni. Din ce in ce tot maĭ mult: apa scade din ce in ce (adica maĭ mult) sunetu se aude din ce in ce maĭ putzin (aci maĭ putzin nu poate lipsi c’ar insemna k se aude maĭ mult). Dupa ce in urma unuĭ lucru: a ris dupa ce a citit (dupa citire). De ce... de ce saŭ de ce... de aceĭa cu cit... cu atit: de ce ascult de ce maĭ mult imĭ place (cu cit cu atit e maĭ ob. shi maĭ elegant). Cu mare ce cu mare dificultate. Cit pe ce (est) aproape maĭmaĭ cit pe aci: Numaĭ ce vad k de odata vad k ĭacata k vad k: numaĭ ce vad k’ncepe sa se clatine.