CAR¹ care s. n. 1. Vehicul incapator cu patru rotzi cu tractziune animala folosit la tara pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar mortuar) = dric. Car de asalt = tanc. (Inv. shi pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici in car nici in carutza se spune despre cineva care nu se multzumeshte in nici un chip. A pus carul inaintea boilor se zice despre un om neindemanatic. ◊ Compuse: carulmare = constelatzie alcatuita din shapte stele ashezate in forma de car; ursamare; carulmic = constelatzie formata din shapte stele (printre care shi steaua polara) ashezate in chip asemanator cu cele din carulmare; ursamica. ♦ (In antichitate) Vehicul cu doua rotzi tras de doi sau de patru cai folosit in lupte jocuri shi ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate incarca intrun car (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Multzime gramada. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belshug. 3. (Reg.) Parte a ferastraului mecanic constand din doua stinghii pe rotitze care se ashaza bushteanul pentru a fi prefacut in scanduri. Lat. carrus.