capatii (capataie) s. n. 1. Parte a patului care se pune capul. 2. Camin shi prin extindere situatzie stare sociala. 3. Cuzinet; lagar palier. 4. Pana; ic. 5. Capat sfirshit. 6. Bucata fragment crimpei. Mr. capitińu capitińu megl. capitǫń. Lat. capĭtāneum „capital” (Pushcariu 274; REW 1633; DAR); cf. it. capitagna (rov. kapetano) shi der. neol. capitan. Der. capatier s. m. (in Mold. in epoca Regulamentului Organic locuitori saraci care in drept nu aveau loc de capatii shi prin urmare nu aveau obligatzii fiscale); capatui vb. (a casatori; a inzestra a dota; a gazdui) format cu suf. verbal ui (Pushcariu Dacor. II 595; REW 1634 considera „shocanta” der. dar motivele nu ni se par evidente; in plus este posibil shi k forma capatuiesc sa fie numai o forma analogica de la capatiiesc cum sugereaza DAR); capatuiala s. f. (situatzie; casatorie).