capatai capataiuri s.n. 1. Lemn ce sta deasupra apei shi care prinde capetele bogdanilor; puntea bogdanilor. 2. Bucata de fier care se baga in capatul grindeiului rotzii k sa nu se roada cand se invarteshte; cep (la morile de apa). 3. Perina cu un capat cusut (Grad 2000). 4. La loc de cinste in capul mesei (dupa masa): „Co vinit uratu’ntaie / SHi so pus la capataie” (Biltziu 2006: 155). Lat. capitaneum „cap capat” (Scriban DLRM MDA; Pushcariu cf. DER).