Definitzia cu ID-ul 425677:
Dictzionare etimologice
Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
bulúc (bulúcuri) s. n. 1. Unitate tactica a vechii artilerii companie. 2. Corp unitate. 3. (Adv.) Laolalta in masa dea valma. Mr. buluche megl. biluc biiuc. Tc. bölük (Roesler 590; SHeineanu II 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54); cf. ngr. μπουλούϰι alb. bülük bg. bjuljuk. Inv. cu sensurile 1 shi 2. Der. buluci vb. (a aduna a stringe); bulucbashe s. m. (capitan; comandant de companie) din tc. bülukbash (SHeineanu II 61; Lokotsch 333); bulibashe s. m. (conducator de tzigani) deformare a cuvintului anterior; bulucbashel s. m. (adjunct de capitan); bulucbashie s. f. (companie).