BUHÁV, -Ă, buhavi, -e, adj. 1. Umflat la față (de beție, de boală, de somn etc.); buged, buhăit. Celălalt, mai tînăr mult, coclit însă și buhav... oglindea pe fața-i rînjitoare și botoasă josnicia cea mai murdară. M. I. CARAGIALE, C. 45. Pare gras pentru că-i așa buhav la față și voluminos, ochii mici, verzui, duși în fundul capului. VLAHUȚĂ, O. A. 256. 2. Moale, fleșcăit. Carnea devenea buhavă și fără gust. GHICA, S. 541.