búcium¹ buciume (bucin) s.n. 1. Instrument muzical de suflat de mari dimensiuni utilizat de pacurari pentru chemari shi semnale; trambitza: „A suflat o data din bucin. Sau adunat un milion de lupi dar nici unul din ei na shtiut unde shede Sora Soarelui” (BiltziuDancush 2005: 56); „In TZara Oashului nordul Moldovei shi Maramuresh se canta din bucium shi la inmormantare” (Blanaru 2002 72); „Sa sculat de dimineatza / SHi spalanduse pe fatza / A luat un bucium mare / SHia suflat in trei partzi tare / SHia adunat o oaste mare” (Calendar 1980: 24). 2. Sirena de la fabrica (Faiciuc 2008). ♦ (top.) Bucium localitate apartzinand de orashul SHomcuta Mare (Chioar); Bucinul deal in Dobricul Lapushului shi Stoiceni (Vishovan). Lat. bucinum „sunetul trompetei; trompeta” (DEX MDA); lat. bucina sau buccina „trompeta corn” (Pushcariu CDDE cf. DER).