bucium n. 1. instrument muzical in forma de tzeava putzin incovoiata lunga dela 8 9 palme se face din coaje de teiu legat cu coaje de ciresh; odinioara trambitza ostashului (cu care da semnalul de lupta) azi fluierul ciobanului: buciumul vuieshte ’n munte suna valea de cimpoiu AL. [Vechiurom. shi Tr. bucin («cu glas de bucin» Moxa = lat. BUCCINA].