bucín e (bucium) s.n. 1. Instrument muzical de suflat de mari dimensiuni utilizat de pacurari pentru chemari shi semnale; trambitza: „In TZara Oashului nordul Moldovei shi Maramuresh se canta din bucium shi la inmormantare” (Blanaru 2002 72); „Sa sculat de dimineatza / SHi spalanduse pe fatza / A luat un bucium mare / SHia suflat in trei partzi tare / SHia adunat o oaste mare” (Calendar 1980: 24). Lat. bucinum „sunetul trompetei; trompeta” (DEX); bucina sau buccina „trompeta corn” (Pushcariu CandreaDensusianu cf. DER).